sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Dorine, unde e schimbarea?

“Un primar tînăr, o echipă liberală — o capitală europeană!”, “Schimbarea spre bine de la liberali vine!”, “Un primar liberal — cel mai bun gospodar!” – acestea au fost sloganele electorale care l-au propulsat pe Dorin Chirtoacă în funcţia de primar al capitalei Moldovei în 2007. Fiind unul dintre alegătorii impresionaţi de entuziasmul şi ideile PL-ului din campania electorală, am votat echipa domnului Chirtoacă şi am sperat la realizarea acelei schimbări. După jumătate de an de administrare a primăriei însă, promisiunile electorale din iunie nu se preconizează a se materializa. Am aşteptat paşi concreţi privind infrastructura, nu acţiuni populiste sau răfuieli politice. Am aşteptat acţiuni, realizări, soluţionări, o îmbunătăţire calitativă a traiului locuitorilor citadelei noastre. Acea schimbare promisă, aşteptată şi dorită de toţi se pare că a rămas la nivel de speranţă, uitată în praful alegerilor din 2007. Fără a intra în subiectivism sau lamentări, vom încerca să descoperim care din punctele programului electoral al PL-ului au fost realizate şi care nu. Să începem cu secţiunea “oraşul Chişinău”, ce ţine de condiţiile de trai ale locuitorilor capitalei. Primul item, “Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea investiţiilor autohtone şi străine, în vederea creşterii numărului locurilor de muncă şi a salariilor” e formulat, obiectiv vorbind, foarte reuşit. Chişinăul are foarte multe probleme stringente care pot fi rezolvate cu susţinere financiară. Această susţinere însă nu apare din senin, investitorii se caută, se atrag şi se păstrează. Or, în toată perioada aceasta, chişinăuenii nu au observat să se organizeze tender-e, să se iniţieze proiecte sau să se găsească investitori străini care să fie dispuşi să susţină primăria. În continuare, o altă promisiune frumoasă - “Construirea de locuinţe sociale pentru cei defavorizaţi şi familii tinere, dezvoltarea sistemului ipotecar de construcţie, prin acoperirea dobînzii de la buget, atragerea investiţiilor străine, promovarea concurenţei libere pe piaţa construcţiilor” – acelaşi gen de afirmaţie care sună bine, prinde la public, e imposibil de realizat fără efort susţinut şi de realizarea căreia pînă acum nu s-a apucat nimeni. Dimpotrivă, conflictul cu refugiaţii transnistreni şi confuzia legată de alocarea locurilor şi darea în exploatare a blocului destinat acestora a demonstrat că domnul Chirtoacă nu reuşeşte să stăpînească situaţia blocurilor deja construite, cu atît mai mult să reuşească să construiască altele noi.

“Furnizarea agentului termic (apă caldă şi căldură) conform parametrilor prevăzuţi de lege. Neadmiterea ca grădiniţele, şcolile şi instituţiile medicale să nu aibă apă caldă” - Conflictul Termocom a ţinut chişinăuenii cu nervii întinşi la maxim iarna asta pentru ca, în final, să nu se ajungă la un numitor comun. Şi dacă acum spiritele par să se fi calmat, iarna viitoare probabil povestea se va repeta, iar chişinăuenii vor fi furaţi ca pînă acum sau vor îngheţa în apartamente. Cu toate promisiunile de a asigura instituţiilor menţionate mai sus condiţii de funcţionare normală, două treimi din instituţiile preşcolare au fost deconectate o perioadă de la apa caldă, creîndu-se o situaţie absurdă de pe urma căreia au avut de suferit copiii.

Următorul punct al programului electoral vrea să soluţioneze de asemenea o problemă foarte importantă pe care o înfruntă chişinăuenii: “Transport public la timp, curat, modern, în stare tehnică corespunzătoare normelor legale, inclusiv microbuzele, staţii reparate şi amenajate, prin eliminarea corupţiei, asigurarea stabilităţii şi perspectivei activităţii transportatorilor. Fluidizarea traficului, construirea de parcări subterane şi supraetajate”. Prin acest item, e clar că PL-ul a studiat foarte bine nevoile, problemele şi situaţia din Chişinău pentru a elabora un program electoral credibil, însă implementarea lipseşte. Conştientizarea e bună, dar e doar un prim pas, insuficient pentru realizarea schimbării promise. Dacă e să vorbim de transport public de bun simţ, decent, atunci situaţia e deplorabilă. Troleibuzele circulă tot mai rar şi la interval mare, microbuzele circulă şi ele haotic, modificîndu-şi ba traseul, ba staţia. Inconstanţa şi haosul din transportul public s-a agravat, acest lucru e vizibil fără efort. După ce domnul Chirtoacă a declarat că schimbă traseul mirobuzelor, a renunţat la idee. După ce a anunţat că va scoate din uzul public microbuzele cu vîrsta de exploatare mai mare de 15 ani, s-a răzgîndit şi le-a dat undă verde. Aceste oscilări sunt cel puţin curioase întrucît nu ştiu dacă soluţionarea problemei transportului public ar trebui să implice crearea unei astfel de incertitudini sau concentrarea atenţiei la microbuze. Presupun că dacă domnul primar ar fi avut intenţia onestă de a rezolva problema transportului public, ar fi inclus în buget secţiunea „Troleibuze” şi ar fi elaborat un plan de soluţionare şi eficientizare. Dar nu putem afla acest lucru deoarece bugetul primăriei pe 2008 nu a fost făcut public. Cît despre fluidizarea traficului, domnul Chirtoacă a avut ocazia să treacă prin ambuteiajele de fiecare dimineaţă şi să conştientizeze cît e de dificil să şi ajungi la serviciu fără a face accidente în astfel de condiţii. Iar parcări subterane şi supraetajate în Chişinău sigur nu mai visează nimeni să vadă în curînd.

Repararea drumurilor, deszăpezirea la timp, asigurarea iluminării străzilor şi curţilor interioare, renovarea şi construirea de noi terenuri de joacă, dezvoltarea turismului, dotarea corespunzătoare a instituţiilor de învăţămînt, medicale şi de cultură (pînă acum domnul Chirtoacă s-a ocupat doar de promovarea culturii române prin activităţi irelevante şi de întîlniri cu Santa Claus), îmbunătăţirea condiţiilor de trai în căminele studenţeşti (la fel cum face vizite la monumente şi ghene, ar fi fost cazul ca domnul primar să viziteze şi căminele studenţeşti), construirea de cămine private (nici pomeneală), combaterea vagabondajului şi instituţionalizarea persoanelor fără adăpost – intenţii necesare şi serioase care însă par a fi fost uitate şi scoase din programul de acţiuni al liberalilor. Precum s-a văzut, în ceea ce priveşte situaţia capitalei, aceasta a degradat în loc să evolueze conform promisiunilor din 2007. Iar atît timp cît problemele administrative din capitală nu sunt rezolvate, cîinii vagabonzi mişună în turme, zăpada nu e strînsă de pe marginile trotuarelor, transportul public e un chin pentru omul de rînd, nu putem pretinde să se rezolve chestiunile ce ţin de oraşele, comunele şi satele din municipiu. Astfel, “asumările” pe care şi le-a propus PL-ul la alegeri privind întregul municipiu, precum crearea de condiţii pentru creşterea numărului locurilor de muncă prin dezvoltarea mediului de afaceri la sat, finalizarea gazificării, apeductului, construirea canalizării în fiecare localitate, asigurarea circulaţiei transportului pînă la ore tîrzii, pentru ca persoanele care lucrează în schimbul doi să se poată întoarce acasă, introducerea liniilor de troleibuz, salubrizarea localităţilor, dotarea bibliotecilor cu cărţi etc sunt la fel de improbabile în viitorul apropiat ca şi rezolvarea problemei transportului public în Chişinău.

Trecînd la ultimul capitol al programului electoral, privind “reformele în primărie”, incompatibilitatea dintre ce îşi propunea domnul Chirtoacă în 2007 şi ce a implementat pînă acum e la fel de îngrijorătoare. Cea mai impresionantă acţiune pe care şi-a propus-o PL-ul aici constă în “Implementarea sistemului de guvernare electronică (E-Chişinău)”. Trebuie să recunoaştem, ideea în sine e bună, existenţa şi activitatea online reprezintă un semn clar că lucrurile evoluează. Însă e suficient să analizăm pagina web a primăriei pentru a remarca aceeaşi discrepanţă între declaraţii şi acţiuni. La compartimentul Proiecte prioritare, Atribuţii sau Mesaj, paginile rămîn pustii, inactive. Exact situaţia din realitate. De asemenea, un forum sau o condică online pe aceeaşi pagină nu există, comunicarea dintre domnul Chirtoacă şi funcţionarii administraţiei publice şi chişinăueni nu există, feedback-ul nu e nici cerut, nici încurajat. O altă iniţiativă care, probabil, a atras simpatia electoratului a presupus „Deschiderea unui centru de instruire pentru elaborarea de proiecte şi obţinerea de granturi, consultanţă pentru începerea unei activităţi economice.” Dacă ai personalul competent şi dorinţă, crearea unui astfel de centru se face în timp util şi are prioritate în faţa oricăror alte promisiuni, întrucît elaborarea unor proiecte menite să soluţioneze probleme precum staţia de epurare a apelor reziduale sau prelucrarea deşeurilor e imperioasă. “Efectuarea în mod transparent a achiziţiilor publice” la fel nu se vede, datele referitoare la modul în care sunt utilizaţi banii publici nefiind făcute publice nici pe pagina web a primăriei. Spre exemplu, la secţiunea “Licitaţii”, pe toţi vizitatorii îi aşteaptă o pagină goală, iar la „Buget” – datele şi bugetul pentru 2007 (acum suntem în 2008). Fiind lăsaţi în ceaţă, chişinăuenii nu pot şti ce conţine bugetul pe anul acesta, dacă PL-ul sau o altă fracţiune politică a insistat asupra alocării unor sume de bani pentru o anumită problemă etc. Acest dezinteres al primăriei faţă de informarea cetăţenilor privind achiziţiile, cheltuielile, priorităţile în alocarea banilor se traduce printr-un singur lucru: nu există transparenţă în modul de cheltuire a bugetului. Chişinăuenii sunt trataţi ca în celebrul spot românesc „Dormi liniştit...FNI lucrează pentru tine!” şi a lucrat...i-a falimentat pe toţi.

Altă idee de uns ochii electoratului presupune „Înfiinţarea ghişeului unic, simplificarea la minim a procedurilor de obţinere a licenţelor, autorizaţiilor şi a altor acte administrative, concentrarea serviciilor primăriei într-o singură clădire”. Sună la fel de frumos şi de funcţional ca alte idei, dar întrebarea e: s-a realizat acel ghişeu pînă la urmă? Dacă e să urmărim după aceeaşi pagină web, singura sursă de informare cu privire la acţiunile primăriei, atunci nu putem afla cîte autorizaţii au fost eliberate în ultimele luni, nici ce modificări s-au mai făcut sau alte detalii necesare unui cetăţean. Dacă e să ascultăm vocea chişinăuenilor, atunci domnul primar are o problemă legată de semnarea documentelor oficiale... şi anume nu le semnează. Putem menţiona şi “Consultarea cetăţenilor şi implicarea lor directă în procesul de luare a deciziilor, dezvoltarea parteneriatelor cu societatea civilă” care e inexistentă şi multe altele. Concluzia însă e clară. Schimbarea spre bine nu vine de la liberali, Chişinăul de azi numai a capitală europeană nu seamănă, iar domnul Chirtoacă e mai degrabă demagog decît gospodar. Promisiunile făcute de PL în 2007 au fost emise doar ca să cîştige atenţia electoratului, după care aceştia, ajunşi la putere, au uitat că alegătorii aşa cum se cîştigă se şi pierd.

Această analiză nu a avut scopul de a denigra, a strica reputaţii sau a critica. Nu sunt nici simpatizantul comuniştilor, nici al PL-ului, nici al altor formaţiuni politice. Articolul a fost creat ca reacţie la întregul circ de trei zile cu Santa Claus care, efectiv, a îngheţat orice activitate a primăriei şi exercitare a atribuţiilor primarului şi a pus la încercare nervii chişinăuenilor. Prin urmare, singurul scop al acestei analize a constat în atenţionarea domnului Chirtoacă şi a PL-ului că astfel de acţiuni nu ne impresionează. Chişinăuenii doresc să trăiască în acea capitală europeană, modernă, curată şi sigură promisă, de aceea aşteptăm mai mult decît declaraţii şi apariţii TV lîngă personaje copilăreşti. Sper că scopul articolului a fost atins, cei vizaţi vor ţine cont de părerea noastră şi drumul spre adevărata schimbare a Chişinăului şi a Moldovei va fi pavat cu acţiuni concrete şi soluţii implementate.

Mihai Dumbrava

13 comentarii:

Victor spunea...

Bravo, foarte bun articol!
Interesant daca Dorin va DORI sa raspunda :)

Victor spunea...

http://unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=3459
Felicitari, Unimedia a preluat articolul :):)

Hato0be spunea...

:-))
Cine "noi chisinauenii" suntem dezamagiti?? Cum si n-ai dorit sa intri in subiectivism sau lamentări - exact asta si ai facut.

1. Un program propus pe o perioada mai indelungata de timp nu poate fi realizat in timp de 9 luni.

2. Cind mai publici un articol, fii bun si cerceteaza mai bine. Referitor la punctul “Implementarea sistemului de guvernare electronică (E-Chişinău)” deschide pagina oficiala a primariei Adresări/Petiţii/Sesizări si ai sa gasesti ceea ce scrii ca nu este.

Obiectivism si inca odata obiectivism stimate Chisinauean

Victor spunea...

Pentru hato0be: Am facut cum zici tu si am ramas perplex - ne indemni sa ne ocupam de semnalari asupra problemelor ce apar in Chisinau? Uite ce am gasit la adresa lasata de tine:
"Pentru a putea rezolva în timp util problemele ce apar în Chişinău, vă rugăm să le semnalaţi folosind formularul de mai jos".
Daca era pe pagina SIS-ului, de acord acolo ii este locul, dar pe pagina Primarului, sorry, nu inteleg

Hato0be spunea...

Victore, cum oamenii sunt diferiti asa si modurile de a percepe lucrurile sunt diferite. Unul vede partea plina a paharului altul partea desarta. Iar altcineva e complet limitat si vede doar unidimensional starea lucrurilor.
Si aceasta fraza: Pentru a putea rezolva în timp util problemele ce apar în Chişinău, vă rugăm să le semnalaţi folosind formularul de mai jos. Sa inteleg , cum zici tu, in acest formular trebuie de scris doar in caz de prevenire a terorismului, pichetari nesanctionate, sau mai stiu eu ce probleme ce ar ameninta securtatea statului si ar putea caracteriza functiile Sis-ului? - Imi pare rau ca dezamagesc dar nu de fiecare data "Probleme" reprezinta asta.
Si sa nu incep sa filosofez mai departe... Exista implementare electronica? - da, E accesibil populatiei ? - da, Poti contacta pentru intrebari, reclamatii, propuneri ? - da, atunci care-i problema la acest item??
Daca vreai personal sa-l contactezi pe primar, vad ca ai mentionat paginile care erau in compartimentul "Primarul General". Exista si e-mail acolo, nu ezita, ia si contacteaza-l - Just do it!.

Si inca o intrebare, Cine noi ? In raspunsuri folosesti pluralul, interesant cine sunteti voi. Daca e vorba de "Chisinaueni" ( o iau de la denumirea blogului), sa stii la sigur ca faci o mare greseala vorbind pentru cineva.

Victor spunea...

hato0be, in primul rand, sistemul de guvernare electronica (E-Chisinau) nu inseamna nici pe departe existenta unor adrese electronice la care doar sa semnalezi problemele - pune accentul pe cuvantul GUVERNARE si nu pe cuvantul ELECTRONICA; in al doilea rand, odata ce eu voi"semnala o problema" aceasta nu inseamna ca eu voi fi informat asupra solutionarii ei, sistemul nu presupune feed back (citeste in DEX semnificatia cuv. semnalare);
in al treilea rand, cuv. "noi" indica ca exista mai mult de un singur cetatean dezamagit - adica daca suntem doi, deja avem dreptul sa fim NOI;
in al patrulea rand, chiar crezi ca in municipiul Chisinau, cu cele 18 comune si cca. 800000 de locuitori ce-si rup picoarle pe ghiata si se inneaca in gunoaie, sunt stropiti de apele pluviale si se tem sa iasa seara afara toti sunt satisfacuti? Nu sunt si dezamagiti? Sau in parerea ta intoleranta cei dezamagiti nu au dreptul la opinie?

Hato0be spunea...

Buna...
nu vreau să desfăşor în întregime notiunea de e-Guvernare, să fiu succint, fie e-Chisinau fie e-Moldova - în esenta prevăd acelaşi scop/ţel/punct final, iar modul de edificare, strategia şi sferele de influenţă a lor sunt diferite, tu vorbeai de "e-Chişinău" fii sigur ca sunt familiarizat cu aceasta şi cu termenul Electronica si cu termenul Guvernare, fie pronuntate aparte, fie impreuna şi ca înţelesuri diferite.
Iar acel link pe care tu l-ai deschis şi ai rămas perplex eu ţi l-am indicat pentru ca să vezi că ceva în această direcţie totuşi există şi, dacă ai să citeşti atent ceea ce am scris eu în comentarii vei inţelege ce aveam în vedere.

Dacă sincer, prima impresie care mi-am facut-o citind acest articol a fost că citesc scrisorile unui om în depresie totală, care neavând alt raspuns la întrebări şi-a găsit un aşa zis "ţap ispăşitor" pe care a început să-l atace din diferite părţi.

Cu aşa succes şi în continuare poţi publica astfel de articole în speranţa că vor fi apreciate şi considerate obiective.

PS: All the best

blog moldova spunea...

Domnu hato0be, vad ca sunteti o personalitate universala...pe langa ce faceti in timpu liber, "work" si scris un blog care nu intereseaza pe nimeni mai faceti si profilu psihologic al altora. Sunteti o comoara pentru Moldova. Si totusi n-ar strica sa va dati seama ca asa cum unii au nevoie sa-si puna "gandurile on paper", asa si altii au nevoie sa-si exprime nemultumirea. De ce sa ne ascundem dupa deget? Suntem multi chisinaueni care s-au saturat de teatru si promisiuni...suntem o comunitate care chiar vrea sa vada Chisinaul progresand. Din cate am citit din comentariile dvs, sunteti un sustinator foarte fidel al dlui Chirtoaca. La fel, pot spune ca nu ati ajuns inca la stadiul de adult ce se confrunta cu probleme serioase si astfel nu vede cum un personaj ce n-a iesit din pubertate nu face nimic bun si, mai rau, le incurca altora sa faca ceva. Ei atunci cand o sa ajungeti in imposibilitatea de a va rezolva problemele din cauza unui incompetent atunci vom putea vorbi altfel. Si sincer ma indoiesc ca autorul articolului are nevoie de profilul psihologic creat de dvs sau de sfaturi sau de critica.
Numai bine si nu uitati ca pt a afla adevarul despre viata, societate etc etc trebuie sa stii a privi lucrurile din mai multe perpesctive...asta inseamna sa fii fiinta ganditoare. Cei cu ochelari de cal pe nas nu pot decat sa se supuna si sa ovationeze inclusiv imbecilitatea ;).

Hato0be spunea...

Îmi pare bine că ai răsfoit şi mi-ai vizitat şi blogul în care n-am mai postat de vre-o luna şi ceva din lipsa de timp. Defapt nici nu e aşa multă informaţie acolo ... îmi pare rău daca dezamăgesc pe cineva,dar nu mă incadrez în postură de comoara pentru Moldova cu toate ca mi-ar fi placut :)
Mi l-am facut să-mi exprim propriile păreri din diferite domenii, pe orice temă şi nu impun pe nimeni să-l citeasca şi/sau să-şi expună parerea, - Da, există şi link la Comment this - care doreste acela şi o face. Dacă nu pentru altcineva, atunci pentru mine el importă şi pentru acei care vor găsi de folos informaţia de acolo. Si ceea ce am făcut comentând în acest blog,la acest post a fost să-mi exprim propria părerea despre articolul scris şi să evidenţiez că conţine erori. Eşti de acord - bine, nu - fi-i bun şi corectează-l. Deoarece cum şi ţi-am spus mai inainte articolul conţine erori.
Eu sunt sustinator fidel, dar nu in special a unei persoane ci a noilor idei, noilor tendinte, noilor posibilitati, într-un cuvint urăsc "conservatorii". Vezi că.. nu stiu cum tu, dar eu deja pina la git sunt sătul de generaţia de peste 50 care cum zici şi singur ...le incurca altora sa faca ceva... Cu o ideologie prafuită şi, care caută profit din orice se mişcă se ţin cu mîini şi cu picioare de fotolii. Intri in guvern simti un aer vetust.
Si încă în mod evident se implică, şi impiedică pe alţii să facă schimbari. Au de gând ăştea din partid să-i schimbe denumirea şi câteva rânduri din doctrină, însă cum se mai zice Lupul blana-şi schimbă dar naravul -ba.
În afară de aceasta mai susţin încă pe acei care încearcă să se opună acestei birocraţii.
Îmi pare bine că observi şi realiezi că trebuie să vezi sau să proiectezi ceva din diferite puncte de vedere, însă vreau să-ţi atrag atenţia la aceea cş, la impersonal vorbind, a şti să priveşti din diferite perspective un lucru nu dovedeşte implicit că eşti o fiinţă ginditoare odata ce eşti incapabil sa analizezi aceste vederi şi să-ti faci propriile concluzii pe baza rezultatelor obtinute. Sper că nu prea am filosofat aici.

PS: Sper sa interpretezi corect informatia de mai sus. Si pe viitor înainte de aţi face concluzii, verifică informaţia expusă.

blog moldova spunea...

Apreciez sincer faptul ca ti-ai expus parerea. Insa faci o eroare: consideri ca parerea ta e cea corecta si articolul, interpretat subiectiv de fiecare, ar contine neadevaruri. Contine ceea ce a vrut autorul sa exprime..si anume parerea lui la fel de personala, nimic mai mult. Majoritatea tinerilor care gandesc sunt impotriva vechiului regim etc, e elementar daca vrem sa iesim din mocirla. Dar cred ca tre facuta diferentierea: a mangaia pe cineva pe cap doar pentru ca se opune guvernarii actuale mi se pare...daca nu de prost gust, naiv. Chirtoaca nu se comporta ca tanarul care ne aduce schimbarea..si asta ii face frustrati pe multi. Pentru ca la alegeri l-am votat sperand ca vom avea altceva. Acum nu dorim ca acesta sa gaseasca justificari in tinerete, bete in roate, guvernare etc. Daca vrei sa faci ceva mai mult decat demagogie, faci. Daca nu vrei....te apuci de cultura si declaratii. Si in directia asta gandim toti chisinauenii dezamagiti in primu rand de guvernare si in al doilea rand de cel care a promis si acum se ascunde in spatele lui Ghimpu, un om insuportabil, cinic si flamand. Sper sa-mi respecti parerea mea si a celorlalti care au ceva de zis.

Victor spunea...

Pentru hato0be

Citeste, te rog, am facut un efort pentru tine :)
Guvernare Electronică

Guvernarea electronică reprezintă modalitatea de aplicare şi utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în scopul de a asigura accesul la informaţie şi de a presta servicii publice în regim interactiv.

Guvernarea electronică este un instrument ce contribuie la armonizarea relaţiilor între cetăţeni şi autorităţile publice, în baza respectului reciproc şi a colaborării interesate între stat şi cetăţeni.

Principiile guvernării electronice sunt:

* transparenţă şi parteneriat – desfăşurarea tuturor activităţilor în mod transparent, fiind discutate în mod public, cu luarea în considerare a ideilor şi propunerilor tuturor părţilor implicate;
* accesibilitate a informaţiei – respectarea dreptului fundamental al cetăţeanului de a avea acces la informaţiile oficiale;
* orientare socială – realizarea măsurilor principale în cadrul implementării guvernării electronice, cu luarea în considerare a intereselor cetăţenilor;
* armonizarea cadrului juridic cu reglementările şi standardele internaţionale;
* protecţie şi securitate – respectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor în procesul de creare, stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiei, inclusiv protecţia datelor personale, prin metode şi mecanisme de asigurare a securităţii informaţionale;
* prioritatea aspectelor politice, economice şi sociale asupra celor tehnice şi tehnologice;
* principiul ”primei persoane” – obligativitatea factorilor de decizie din cadrul ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice şi întreprinderilor de stat de a participa activ în procesul de implementare a e-guvernării.

sursa este: http://www.e-moldova.md/e-governance

Hato0be spunea...

Thanks, eu doar ti-am spus ca cunosc, acesta e domeniul meu de activitate. Insa tot acest proces de implementare merge foarte si foarte greu. Din 2004* pina acum se poate de numarat pe degete rezultatele obtinute**. Implementate in marea majoritate Brosuri, regulamente si Manuale. Toate acestea ar fi putut fi facute intr-o perioada de doua ori mai scurta.

__
* http://www.mdi.gov.md/act_md/ukaz_1_md/
** http://www.e-moldova.md/projects-achievements

Victor spunea...

Am gasit numarul de inmatriculare a automobilului cu care Chirtoaca a facut accident fiind la volan - CLI 162 (http://petterg.blog.com/), iar mautomobilele administratiei din Chisinau sunt toate cu RM A. Pentru mine ramane intrebarea deschisa: in a cum masina era la volan Chirtoaca cand a facut accident?